Aflându-ne în preajma sfintelor sărbători de Paști, Agenţia de Administrare a Instanţelor Judecătoreşti se alătură Ministerului Justiției care continuă acțiunile de binefacere inițiând în perioada 16 aprilie – 14 mai 2021, campania „Doar din Suflet” consacrată familiilor social-vulnerabile, care întâmpină dificultăți de trai, dificultăți în creșterea și educarea copiilor, familiilor care trăiesc la limita disperării.
Astfel, venim cu un îndemn și încurajăm toți doritorii să demonstreze solidaritate și să se alăture acestei acțiuni sincere și sfinte și să doneze „Doar din Suflet” bunuri care nu se vor referi pentru o vârstă anumită, dar care le va fi de folos familiilor pentru creșterea și îngrijirea copiilor, cum ar fi: produse alimentare nealterabile, haine, accesorii, produse de igienă, cărți, rechizite, jucării, etc., care vor putea fi plasate în cutia special amenajată, în holul de la intrarea în sediul Ministerului Justiției, situat la adresa: mun. Chişinău, str. 31 august 1989, nr. 82.
Toate aceste acțiuni vin să sensibilizeze societatea, să schimbe percepția acesteia în scopul de a schimba lumea spre bine, de a fi mai buni, mai înțelegători, de a fi mai darnici și mai sinceri, iar toate acestea oferindu-se cu adevărat „Doar din Suflet”, și cel mai important, celor care cu adevărat au nevoie de susținere.
Totodată, nu uitați niciodată „Efectul cu adevărat al Fericirii consistă în lucruri mărunte, dar oferite necondiționat și, cel mai important, la timp”.