You are here

Campania "Doar din Suflet" – la Sîngerei

20 May 2021 | 19

Agenţia de Administrare a Instanţelor Judecătoreşti, subdiviziune administrativă din subordinea Ministerului Justiției rămâne a fi sensibilizată de campania "Doar din Suflet" lansată de către Ministerul Justiției și demonstrează în continuare mărinimie și compasiune față de cei care au nevoie cu adevărat de susținere și ajutor.
În acest sens, la data de 20 mai 2021 colaboratorii Agenției au adus bucuria, mireasma și lumina sărbătorilor de primăvară unei familii cu 6 copii din raionul Sîngerei, care sunt crescuți și educați doar de mama lor.
Colaboratorii Agenției au donat hăinuţe, jucării, dulciuri, produse alimentare care vor îmbogăți masa familiei și care vor bucura sufletele acestor copilași.
Pe lângă darurile oferite, oaspeții au felicitat întreaga familie cu ocazia sărbătorilor de primăvară, urându-le multă sănătate, binecuvântare, bucurie, noroc şi încredere că pacea şi liniștea v-a păşi în casa fiecăruia.
Să nu uităm niciodată că, Fericirea într-adevăr vine din lucruri mărunte, dar care sunt acordate la timp persoanelor care au cu adevărat nevoie de ajutor și cel mai important ajutor oferit necondiționat.