Eye Tonuri de gri
Invert Mode Culori inversate
Link Linkuri subliniate
Keypad Navigare prin tastatură
Triangle Cursor negru
Triangle Cursor alb
Remove Circle Text mic
Add Circle Text mare
Refresh Resetare
Close Inchide
Call
Telefon: (022) 26-06-55

Ședință de lucru privind implimentarea sistemului de audiere a persoanei în sala de judecată cu aplicarea modalităţilor speciale.

La 28 aprilie 2022, administrația Agenției de Administrare a Instanțelor Judecătorești a efectuat o vizită de lucru la sediul Judecătoriei Buiucani, în scopul identificării potențialității de audiere a persoanei în sala de judecată cu aplicarea modalităţilor speciale.

La întrunire au participat atât reprezentanții Judecătoriei Chișinău, a Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, cât și vice-președintele Judecătoriei Buiucani.

Astfel, având drept bază art. 110 a Codului Procedură Penală, dar și Legea cu privire la protecția martorilor și a altor participanți la procesul penal, în cadrul ședinței s-au dus negocieri și s-a stabilit drept obiectiv primordial identificarea mecanismelor de finanțare și implimentare întru facilitarea potențialității audierii persoanei în sala de judecată cu aplicarea modalităţilor speciale, astfel asigurând un nivel sporit de protecție și siguranță.

Articole Recente