Eye Tonuri de gri
Invert Mode Culori inversate
Link Linkuri subliniate
Keypad Navigare prin tastatură
Triangle Cursor negru
Triangle Cursor alb
Remove Circle Text mic
Add Circle Text mare
Refresh Resetare
Close Inchide
Call
Telefon: (022) 26-06-55

Videoconferință cu instanțele – pilot de prezentare a rezultatelor implementării raportării statistice electronice

La 29 mai 2020, reprezentanții AAIJ,  reprezentanții și membrii CSM, echipa Programului pentru Justiție Transparentă, precum și reprezentanții instanțelor judecătorești desemnate de  CSM în calitate de instanțe-pilot pentru testarea și implementarea raportării statistice electronice (Curtea de Apel Comrat, Judecătoria Comrat și Judecătoria Cimișlia) au participat în cadrul unei ședințe online la care au fost puse în discuție rezultatele pilotării raportării statistice electronice în instanțele-pilot în perioada primului trimestru al anului curent. În cadrul evenimentului au fost împărtășite lecțiile învățate și aduse exemple de bune practici pe care le-au aplicat instanțele în scopul asigurării veridicității și completitudinii rapoartelor statistice generate electronic.

Avînd în vedere impresiile pozitive și deschiderea instanțelor-pilot, dar și a celorlalți participanți pentru continuarea  exercițiului de automatizare și documentare a dosarului electronic, în detrimentul ținerii evidenței statistice pe suport manual, s-a propus instituționalizarea raportării statistice electronice în instanțele-pilot și extinderea testării raportării statistice electronice la Curtea de Apel Bălți și la judecătoriile din circumscripția acesteia.

În favoarea implementării propunerilor indicate instanțele au menționat că elaborarea rapoartelor pe suport material consumă irațional resurse de timp și de personal, efortul instanțelor judecătorești, axând-se mai mult pe colectarea datelor și mai puțin pe analiză.

Echipa Programului pentru Justiție Transparentă s-a oferit să continue oferirea asistenței metodologice și cursuri de instruire atît pentru angajații instanțelor implicați nemijlocit în procesul de colectare/generalizare/verificare a datelor statistice, cît și pentru angajații CSM și AAIJ cu atribuții pe segmentul discutat.

Participanții la ședință au pus în discuție și alte întrebări conexe subiectului, fiind agreate activități comune în scopul identificării unor soluții viabile.

În această ordine de idei, Agenția de Administrare a Instanțelor Judecătorești exprimă mulțumiri angajaților secțiilor/direcțiilor de evidență și documentare procesuală, șefilor secretariatelor Curții de Apel Comrat, Judecătoriei Comrat și Judecătoriei Cimișlia, dar și echipei Programului pentru Justiție Transparentă pentru efortul nobil depus, în special în perioada stării de urgență, în scopul asigurării pilotării cu succes a raportării statistice electronice!

Reamintim că potrivit art. 54 din Legea nr. 514 din 06 iulie 1995 cu privire la organizarea judecătorească ”Instanţele judecătoreşti prezintă Consiliului Superior al Magistraturii şi Agenției de Administrare a Instanțelor Judecătorești informaţii statistice referitoare la cauzele examinate în materie civilă, comercială, de contencios administrativ, contravenţională şi penală, în modul stabilit de instanţe”.

Cu suportul Programului Pentru Justiție Transparentă, funcționalitățile de raportare statistică conținute în Sistemul Informațional Judiciar au fost îmbunătățite, fiind incorporate în formă electronică, toate rapoartele statistice ce reflectă evidența ținută de instanțele judecătorești pe suport de hârtie.

Articole Recente